Introducere in Yoga

July 10, 2017

 

Era primul meu curs de Yoga si am inceput prin a canta urmatoarea mantra: Guru Brahma, Guru Vishnu, Guru devo Maheshwara,Guru sakshat, param Brahma, tasmai shri guravay namah.

 

Recunosc ca mi-a fost putin jena: eu, femeie in toata firea, crescuta intr-o cultura ortodoxa, monoteista, care nici n-am prea dat de mult pe la biserica (desi nu sunt deloc atee), sa cant o rugaciune (ca asta credeam ca-nseamna mantra) in sanscrita. Mai mult, cum urma sa aflu, o invocatie adresata unor mari zeitati din hinduism: Brahma, Vishnu si Shiva.

Cu toate astea, cand am descoperit ce inseamna, am inteles cat de reprezentative erau aceste versuri pentru viata mea si ce mi se intampla atunci. Cuvantul guru, vedeti voi, inseamna invatat, mentor dar si lectie de viata. Iar cei trei "zei", pot fi vaduzi ca niste fiinte albastre, modificate genetic cu prea multe maini, ceea ce ar fi echivalentul crestinului care crede ca Dumnezeu e un mosneag cu barba alba, sau, pot fi vazuti ca simboluri pentru niste concepte.

Brahma reprezinta creatia, Vishnu mentenanta. Dar favoritul meu e Shiva: zeul distrugerii... dar si al creatiei. Caci orice sfarsit este un nou inceput si in perpetuitatea ei viata renaste din propria cenusa, si astfel incepe un nou ciclu.

Iar mantra aceasta nu spune decat ca orice lucru are un inceput, o durata si un sfarsit iar in spatele fiecarei din aceste etape exista o lectie de invatat, iar in spatele fiecarei lectii, o alta lectie. Deci fiti atenti in jur, caci este mereu un guru, o lectie, in apropriere.

 

Numele meu e Oana si am descoperit Yoga in urma cu vreo 3 ani. De fapt as putea spune ca Yoga m-a gasit pe mine, din moment ce intr-o zi o femeie a oferit un curs de incepatori in compania in care lucram. S-a nimerit ca acest prim curs sa aibe loc intr-o perioada de stres profund (pe cand treceam printr-o despartire). Nu cred ca am stiut ce inseamna Yoga pe atunci pana nu m-am regasit in timpul acelor sedinte stand intinsa cu ochii inchisi. Se facuse liniste in mintea mea, pentru prima data dupa ceva timp. O liniste, pace si in ea m-am regasit pe mine. 

 

Asa se face ca atunci cand am auzit ca exista in Luxembourg o alta femeie romanca, instructor certificat de Yoga, si ca, mai mult, o si cunoscusem cand se oferise voluntar la Festival des migrations, am avut o intuitie ca avem multe in comun. Si acest lucru mi s-a confirmat cand am intalnit-o pe Alina (weloveyoga.lu) pentru prima data.

Nu numai ca suntem amandoua moldovence (sic :) ), ca am facut studii din domenii rationale (eu info, ea mate), ci si pentru ca povestea ei cu Yoga se aseamana pe undeva. 

 

Alina a descoperit Yoga la munca, dupa ce a vazut un coleg indian care practica, si curiozitatea a impins-o sa descopere mai multe despre aceasta practica. Ca multi in Luxembourg, a trecut prin stresul schimbarii unui job dar a imbratisat schimbarea. A decis sa ia din Yoga ceea ce avea nevoie pentru a depasi stresul si a-si gasi echilibrul. Asa a ajuns la un retreat in Austria, nu cu intentia neaparat de a deveni instructor, ci pentru a se perfectiona ea insasi.

Cu timpul insa, a vrut sa imparta cu ceilalti ce a invatat, in primul rand din dorinta si satisfactia de a oferi ceva. Si asta e lectia pe care am invatat-o de la ea: ca toti avem ceva de oferit celorlalti si ca atunci cand suntem deschisi sa ne conectam cu cineva, vom gasi acel teren comun, acele lucruri care ne fac sa ne simtim mai putin singuri in viata asta. Pentru ca Yoga inseamna literalmente "uniune" iar rolul practicii este de a gasi uniunea dintre corp, minte si suflet, de a constientiza ca suntem prezenti acum, pe acest pamant. 

 

Sambata, 8 iulie, Alina s-a oferit voluntar sa organizeze un curs de descoperire pentru comunitatea romaneasca, prin AVRIS, tocmai pentru a da ocazia celor care sunt curiosi sa descopere beneficiile acestei practici. 

Pentru ca exista mult scepticism, as vrea sa mentionez ca Yoga nu este o religie, nici o practica religioasa. Anumite simbolisme au rolul de a ne intoarce atentia spre componenta spirituala a fiintei umane. Unele stiluri recomanda sa ne repetam in minte o mantra in timpul practicii, dar nimeni nu ne opreste sa spunem o rugaciune crestina sau cuvinte universale gen "va iubesc" sau "lasa sa plece". 

De asemeni nu este doar un sport. Desigur, prezinta toate beneficiile unui sport, mai ales pentru femei. Alina a subliniat foarte bine aceste avantaje, vorbind despre ciclul hormonal al femeilor si cum, prin constientizare sau exercitii de respiratie putem depasi fluctuatiile care ne fac viata grea cu regularitate lunara. 

Alt beneficiu este legat de flexibilitate si postura. Problema este ca acestea nu se schimba de la o zi la alta ci cu rabdare si perseveranta, dar cum majoritatea exercitiilor sunt facute sa protejeze coloana si incheieturile - unul din motivele pentru care yoga se practica in manastiri era pentru a pregati corpul sa stea pe perioade lungi in pozitia de meditatie specifica: lotus - in timp acestea ajuta enorm.

 

Sambata am avut ocazia sa experimentam impreuna cateva din aceste posturi, exercitii de respiratie si de echilibru. Vremea a tinut cu noi si a fost un adevarat avantaj sa facem acest curs in parc, in aer curat si contact direct cu natura. 

Dar si mai important am cunoscut si revazut femei din comunitate cu care impartasim valori si povesti similare.

 

Daca doriti sa incercati, Alina tine cursuri (in engleza) pe perioada verii in Parcul Merl (intrarea est - langa parcul cu trandafiri si o piatra sculptata). Puteti sa urmariti sau sa va inscrieti la evenimentele ei pe pagina ei de facebook: 

https://www.facebook.com/weloveyogainluxembourg/

 

De asemeni ii puteti urmari articolele despre beneficiile yoga pe

weloveyoga.lu/blog/.

 

Please reload

Featured Posts

Identitatea culturala romaneasca in Luxembourg - Festival des Migrations

March 19, 2017

1/2
Please reload

Recent Posts

December 27, 2017

July 10, 2017

March 15, 2017

January 6, 2017

November 17, 2016

Please reload

Archive